Satul Curchi a fost menționat documentar în anul 1770, fiind întemeiat de călugări. Și mănăstirea, şi satul Curchi sînt învăluite de legende. Scriitorul şi cercetătorul Zamfir Arbore-Ralli (1845-1933) relevă una din ele în „Dicţionarul geografic al Basarabiei". Se zice că, soţii Dumitraşcu şi Ileana Curtiu, încălcînd jurămîntul legat înaintea lui Dumnezeu, au hotărît să se pocăiască, să zidească fiecare cîte o mănăstire

Versiunea a treia a relevă faptul că odată, cînd turcii au jefuit tîrgul Orheiului, o parte dintre locuitori au fugit şi s-au ascuns în codru, în desişurile ce acopereau cîndva colinele din Valea Vaticiului. Urmăriţi de turci, o parte din fugari, si anume bărbaţii, s-au așezat pe locul unde este situată acum mănăstirea "Curchiul", femeile, făcînd o altă tabără, s-au aşezat pe locul unde astăzi se află mănăstirea "Tabăra"