Insula Skiathos

Insula Skiathos este un taram binecuvantat de zei. Desi a avut un trecut tumultos „vizitat” de venetieni, bizantini, otomani si pirati furiosi, printre care se numara si celebrul pirat Barbarossa, frumusetea insulei este de poveste, iar urmele pasilor celor care au trecut pe aici au devenit acum obiective turistice fascinante. Pe insula Skiathos va asteapta peisaje sublime amestecate cu povesti antice si medievale, o varietate de hoteluri si restaurante incantatoare, cu tarife rezonabile, si o viata de noapte cosmopolita. detailii regiuni excursii
Koukounaries este cea mai faimoasă plajă din Skiathos şi, se zice, cea mai bună plajă de la Marea Egee. Nisipul fin, auriu, se întinde spre pădurea de pini, unde te poţi retrage la umbră în zilele toride. Pe plajă sunt trei taverne, trei centre de sporturi nautice şi două standuri cu băuturi reci şi ţigări. În spatele plajei se întinde o vale cu câmpuri verzi, pini şi smochini. O porţiune mare între şosea şi plajă este zonă cu o rezervaţie de păsări şi floră protejată. Amuzant este că, iniţial, această zonă ar fi trebuit să fie un teren de golf cu 9 găuri, dar Organizaţia de Turism nu a reuşit să obţină suficient teren necesar pentru 9 găuri! Acum, locul este un superb parc, unde poţi face o plimbare în jurul lacului, care este legat de mare printr-un canal îngust.
Ce poate fi mai plăcut și mai relaxant decât o croazieră în jurul frumoasei insule Skiathos? Ambarcaţiunea va părăsi portul vechi cu direcţia nord, către partea cea mai spectaculoasă a insulei. Călătoria este absolut superbă: apa este cristalină, iar albastrul cerului se confundă cu cel al mării. Sunetul valurilor, urma înspumată lăsată de vaporaș pe apă și pescărușii care se apropie foarte mult și chiar acceptă să îți mănânce din palmă - toate acestea sunt lucruri minunate, de care ai parte doar într-o croazieră.