Insula Skiathos este un taram binecuvantat de zei. Desi a avut un trecut tumultos „vizitat” de venetieni, bizantini, otomani si pirati furiosi, printre care se numara si celebrul pirat Barbarossa, frumusetea insulei este de poveste, iar urmele pasilor celor care au trecut pe aici au devenit acum obiective turistice fascinante. Pe insula Skiathos va asteapta peisaje sublime amestecate cu povesti antice si medievale, o varietate de hoteluri si restaurante incantatoare, cu tarife rezonabile, si o viata de noapte cosmopolita.