Paris

Paris este capitala și cel mai mare oraș din Franța. Orașul este traversat de fluviul Sena, în nordul Franței, în mijlocul regiunii Île-de-France (cunoscută și ca regiunea Paris). Orașul în limitele sale administrative (cele 20 de arondismente) este în mare parte neschimbat din anul 1860, având o populație de 2.211.297 locuitori (ianuarie 2008), iar zona metropolitană Paris are o populație de 12.089.098 locuitori (ianuarie 2008). Este una dintre cele mai populate zone metropolitane din Europa. Parisul a fost unul dintre cele mai mari orașe ale lumii occidentale pentru aproape 1000 de ani, înainte de secolul al XIX-lea și cel mai mare oraș din lume între secolele XVI-XIX. detailii regiuni excursii

Parisul este astăzi unul dintre cele mai mari centre economice și culturale din lume, iar influența sa în politică, educație, divertisment, mass-media, modă, știință și arte contribuie la considerarea sa drept unul dintre cele mai importante orașe din lume. Acesta găzduiește sediul mai multor organizații internaționale, cum ar fi: UNESCO, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Camera Internațională de Comerț sau informalul Clubul Paris. Parisul este considerat unul dintre cele mai verzi și mai locuibile[7] orașe din Europa. De asemenea este unul dintre cele mai scumpe.