Mănăstirea rupestră „Adormirii Maicii Domnului”.

Mănăstirea e plasată în mod original, într-un loc excepţional de frumos. Stînca de piatră scoate în relief spre rîu numai faţadele, însăşi mănăstirea, biserica, 15 chilii şi trapeza sînt camuflate în interiorul malului. În stîncă e săpată şi clopotniţa, care a avut patru clopote, cel mai mic cu greutatea de 20 de puduri, cel mai mare – 6 puduri. detailii excursii

Ansamblul în cauză este compus din două mănăstiri, săpate în malul abrupt al Nistrului la o înălţime de 90 – 100 metri, prima a luat naştere în veacurile XI – XII, a doua – în veacurile XVI –XVIII. În total aici s–au păstrat 18 încăperi, unite între ele cu scări, treceri interioare şi balcoane.

 Impresionează, mai ales, biserica “Adormirii Maicii Domnului”, care este destul de spaţioasă, are pereţii tencuiţi, tavanul prezintă o boltă semisferică, imitînd cupola. Ansamblul monastic e luat sub ocrotirea statului.