În 1959 mănăstirea Răciula a fost închisă. Chiar în Duminica Mare au sosit la mănăstire trei reprezentanți ai autorităților sovietice, pentru a pune în aplicare hotărîrea Consiliului de Miniştri al RSSM privind închiderea a nouă mănăstiri, între care şi Răciula. Călugăriţele urmau fie să plece din mănăstire, fie să rămînă în vechile case-chilii şi să fie repartizate în gospodăria colectivă din sat.

  Timp de zece zile sătenii s-au împotrivit închiderii mănăstirii. În cea de-a zecea zi au fost trimişi împotriva lor 300 de miliţieni. Au murit trei oameni, mulţi au fost răniţi, iar stareţa mănăstirii şi opt dintre săteni, consideraţi a fi instigatorii la revoltă, au fost trimişi în închisoare. Cele două biserici au fost devastate, iconostasul distrus, aurul și argintul s-a zmuls de pe icoane, iar lemnul pictat cu chipurile sfinţilor, cărţile bisericeşti şi alte odoare au fost arse în cîmp. Apoi a fost dată jos turla bisericii, transformînd lăcaşul de cult în club de dans şi sală pentru nunţi.

În anul 1990 mănăstirea a fost redeschisă. Timp de zece ani a fost restaurată. Mănăstirea Răciula este condusă astăzi de egumena Eustafia, în vîrstă de 82 de ani care se află în această mănăstire de la vîrsta de 6 ani. Regentă (dirijor) a corului bisericesc înainte de 1959, a avut de pătimit, însă nu şi-a pierdut credinţa. Astăzi, prin grija ei, se fac eforturi pentru restaurarea bisericii de iarnă, în vreme ce biserica de vară şi-a îmbrăcat deja haina nouă.