Acest conac a fost cumpărat de la moşierul moldovean de către familia Oganovici (Ohanowicz), de origine polono-armeană în secolul al XIX-lea. În anul 1896 aici a fost sădit un parc, a fost reconstruită clădirea conacului, stilizat fiind după o pagodă chineză. De asemenea, au fost curăţate şi înnobilate trei iazuri, au fost construite: necropola din piatră a familiei, moara de apă cu conductă subterană de un kilometru.

Dar cel mai important e, că a fost bine gîndit planul parcului şi în conformitate cu el, au fost formate alei, cărăruşele au fost pietruite, peste pîrîiaş a fost făcut un podeţ metalic ajurat − Podul Tristeţii. De planificarea parcului şi mai ales de concepţia sa generală s-a ocupat marele arhitect − Alexandru Bernardazzi, în mod constant acesta consulta planul-concepţie al stăpînului moşiei − Caetan Oganovici.

Întreg parcul este străbătut de o serie întreagă de alei. Încă o trăsătură specifică a parcului este combinarea copacilor decorativi cu cei fructiferi, adică acesta este concomitent şi parc şi livadă, conform manierei răspîndite pe timpuri pe lîngă vilele Imperiului Roman aşa-numitele „Fructuarii”.