Cetatea Sorocii

Cetatea Soroca este un monument istoric unic în arhitectura construcţiilor defensive ale Moldovei medievale. Scrisoarea lui Petru Rareş, expediată la 23 aprilie 1543 către magistrul oraşului Bistriţa din Transilvania, în care domnitorul cerea meşteri şi calfe pentru a ridica întărituri la Soroca este considerată argumentul hotărîtor în datarea cetăţii din piatră. Cetatea are o formă circulară cu diametrul curţii interioare de 30,5 m, cu 5 turnuri, 4 circulare şi unul prizmatic cu pasajul de intrare, toate amplasate la distanţe egale. detailii excursii

 Zidurile incintei, de 3,05 m grosime în toate elementele sale, au o înălţime de 21 m, cu o evazare sub formă de talos la nivelul solului, adîncite cu încă 7 m în platou pînă la stratul cu rocă dură. Partea superioară a cetăţii, dominată de turnurile ce se ridicau deasupra curtinelor cu 4 m, este înzestrată cu creneluri. În interiorul cetăţii trei rînduri de galerii de lemn, susţinute pe grinzi în consolă, erau destinate apărătorilor cetăţii.


Dimensiunile şi forma cetăţii Soroca sînt foarte importante pentru înţelegerea originii şi locului ei în sistemul de apărare al Moldovei medievale. Cetatea Sorocii este contemporană relizărilor Renașterii italiene, ea comportă trăsături asemănătoare cu multe dintre cetățile din nordul Italiei, dar există și destule elemente care le deosebesc. Dimensiunile mici ale cetăţii, diametrul interior egal cu 100 paşi, plasează cetatea Sorocii printre realizările remarcabile ale arhitecturii europene, fiind o mărturie a experienței meşterilor ei în arta construcţiilor.